iunie 2024

De ce este Alaska supranumită „casa fructelor de mare sălbatice”?

Grandioasă și impunătoare în fiecare detaliu - în Alaska totul pare să fie de două ori mai măreț decât ceea ce vezi în restul lumii. De la sălbăticie, munți imenși, ghețari spectaculoși și lacuri înghețate până la faună diversificată cu urși grizzly, elani și somoni uriași. Ținând cont de ciclul natural al vieții, Alaska este una dintre cele mai bogate surse de fructe de mare din lume. Curios să afli mai multe? În rândurile ce urmează am adunat secretele acestei zone!

Ești interesat să imporți produse alimentare și agricole americane?

Contactează-ne

Alaska nu se numără printre cele mai vizitate state din SUA, însă a căpătat o popularitate importantă. Nu doar că este cel mai mai mare stat de peste ocean, dar are și cea mai mică densitate de populație comparativ cu restul statelor. Zona Alaskăi este recunoscută și sub numele de „ultima frontieră” datorită numeroaselor terenuri neocupate, dar și drept o țară a promisiunii, având deviza oficială „către Nord, spre viitor” („North to the Future”).

Bine-cunoscută pentru sursa excelentă de fructe de mare sălbatice, Alaska și-a luat un angajament important față de pescuitul sustenabil. La nivel mondial statul poate fi considerat un model de urmat. Conservarea stocurilor de pește și protecția împotriva pescuitului excesiv sunt priorități majore, motiv pentru care există câteva reguli foarte stricte. Contrar tendinței generale, cantitatea de pește capturat este redusă în mod deliberat. Datorită izolării și populației reduse, Alaska este înconjurată de unele dintre cele mai curate și naturale mări de pe planetă. Nu e de mirare că fructele de mare din această zonă sunt foarte căutate și apreciate.

Tipuri de fructe de mare din Alaska

În Marea Bering și Pacificul de Nord există o varietate de specii de pești și fructe de mare: 5 specii de somon, mai multe varietăți de pești albi și numeroase specii de crustacee.

Somon de Alaska

  • Somon roz
  • Somon roșu
  • Somon King
  • Somon Coho
  • Somon Keta

Pește alb de Alaska

  • Alaska Pollock
  • Cod
  • Halibut
  • Biban
  • Cod negru
  • Plătică
  • Surimi

Crustacee

  • Crab Snow
  • Crab King
  • Scoică Weathervane
  • Crab Dungeness

Fie că ești expert sau nu în privința fructelor de mare, somonul de Alaska este foarte iubit în întreaga lume. Totuși, ar fi păcat să treci cu vederea oportunitățile culinare oferite de varietatea peștilor albi din Alaska.

Descoperă mai multe despre Alaska Pollock

Alaska Pollock este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate specii de pește pentru consumul alimentar din întreaga lume. Această specie este capturată cu un vas numit trauler în largul mării, fiind procesat în stare proaspătă. Deși este una dintre cele mai populate specii din Pacificul de Nord și Marea Bering, tot procesul este controlat pentru a menține intact echilibrul natural. De altfel, pescuitul de Pollock din Alaska este considerat cel mai amplu proces de pescuit sustenabil din Statele Unite.

În ceea ce privește preparea, acest pește este considerat o delicatesă versatilă și o sursă excelentă de proteine. Conținutul său ridicat de proteine este ușor de digerat și conține toți cei nouă aminoacizi pe care corpul nu îi poate produce de unul singur – o proteină completă de cea mai înaltă calitate. Culoarea cărnii poate fi albă sau roz pal, fiind deosebit de delicată și foarte puțin aromată.

Acest pește este extrem de versatil! În funcție de sezon și de preferințele tale, îl poți savura ca pește prăjit, într-un wrap, în taco sau ca topping pentru salate.

Îl poți cumpăra direct congelat și poate fi servit sub formă de batoane de pește, fileuri gourmet sau preparate care sunt gata de pus în tigaie. Burgerul cu file de cod negru de Alaska este o alternativă interesantă pentru cel clasic de vită, mai ales că se prepară mult mai repede.

Datorită versatilității sale, nicio parte din acest pește nu este irosită. Stomacul și icrele sunt foarte populare în China și în alte țări asiatice. Uleiul este folosit pentru produse farmaceutice, iar din solzi se extrage colagen. Tot ceea ce nu este consumat se transformă în făină de pește cu conținut ridicat de proteină, folosită pentru a hrăni speciile de acvacultură.

Totul despre codul sălbatic de Pacific

Codul este extrem de popular în majoritatea bucătăriilor de pe continentul european. În Anglia, acest pește ferm și ușor dulce este integrat în mod obișnuit în tradiționalul fish & chips. În Portugalia consumatorii se bucură de „bacalao”, un cod uscat și sărat, în timp ce în Germania, codul este întâlnit în principal în celebrii lor burgeri cu pește. Carnea albă și bogată a acestui pește îl face perfect pentru multe feluri de mâncare și opțiuni de preparare. Indiferent dacă este gătit la grătar, la abur, prăjit sau copt – există numeroase modalități de a fi creativ cu acest tip de pește. Consistența sa fermă, dar delicată, te asigură că nu se dezintegrează în timpul preparării și păstrează o textură plăcută la mușcare.

Codul este unul dintre cei mai importanți piloni ai pescuitului în nordul Statelor Unite ale Americii. Din acest motiv, autoritățile acordă o atenție specială pentru a se asigura că stocurile sunt protejate și pescuite în mod sustenabil.

Află mai multe despre Halibut, Biban și Cod Negru

Cu textura sa fermă și sfărâmicioasă și gustul delicat, halibutul sălbatic din Alaska și-a câștigat reputația drept cel mai bun pește alb din lume. Nu e de mirare că acesta este de departe cel mai mare pește prins în apele Alaskăi datorită greutății sale de aproximativ 20 de kilograme. Cu toate acestea, s-a observat că exemplarele de 50 de ani pot cântări chiar și până la 220 de kilograme.

Cu aroma sa, bibanul alb este o delicatesă căutată și apreciată atât de bucătarii profesioniști, cât și de cei amatori. Vrei să încerci acest pește gustos? Pastele cu halibut de Alaska prăjit, sos pesto cu fistic și roșii coapte sunt atât de pline de gust și ușor de preparat. Măslinele negre și caperele adaugă o notă sărată, care este perfect echilibrată de legumele gătite și fileul fraged. Dă-i o șansă!

Bibanul de Pacific este un pește de mărime medie,destul de răspândit în Alaska. Există 37 de specii de biban care trăiesc în apele de acolo, însă doar trei dintre acestea reprezintă peste 90% din populația acestei specii. Bibanul Pacific Perch este cel mai des întâlnit. Acest pește fraged și bogat în carne este versatil și nu are multe grăsimi, fiind perfect pentru un taco alături de o bere răcoritoare. Totodată, este ideal pentru marinare, fiind gustos atât fiert, cât și prăjit.

Codul negru de Alaska este apreciat pentru gustul său bogat și textura suculentă, care pur și simplu se topește în gură. Contrar a ceea ce sugerează numele, această delicatesă rară aparține categoriei peștilor albi. Peștele are un conținut ridicat de acizi grași Omega-3 și este considerat foarte sănătos. Carnea sa are un gust plin, ușor dulceag. În special în gastronomia de lux, codul negru de Alaska este o recomandare frecventă.

Savurează gustul pur al somonului sălbatic de Alaska

Cinci specii native de somon sălbatic se găsesc în adâncurile Mării Bering și ale Pacificului de Nord. Ele variază în ceea ce privește mărimea, aspectul și culoarea cărnii, iar același lucru se întâmplă și cu gustul sau textura. Aceștia pot fi cumpărați pe tot parcursul anului.

Cunoscătorii consideră că somonul Sockeye este cel mai bun dintre toți, însă specia King este visul oricărui pescar amator datorită mărimii sale. Este excelent pentru grătar și afumare, fiind adesea servit în restaurante de lux.

Somonul roz este cea mai întâlnită specie și este caracterizat de carnea ușor roz, textura delicată și gustul rafinat. Are un conținut scăzut de grăsimi și se găsește sub formă de conservă sau afumat.

Dacă ești în căutarea unui preparat delicios pentru brunch, încearcă rețeta de ouă la tigaie cu somon roz sălbatic de Alaska. Preparatul propus de Rachel Green este plin de savoare și-ți va satisface papilele gustative.

Protejează viitorul!

Alaska ia măsuri pentru a proteja mediul și fauna sălbatică. Tradiția îndelungată în pescuit și relația strânsă cu marea caracterizează pescuitul din Alaska astăzi. Nevoia de a proteja și conserva stocurile de pește și habitatele lor pentru generațiile viitoare este exemplară.

Cunoscută pentru natura sa îngrijită și nepoluată, Alaska are peste 40 de zone marine protejate, în care pescuitul comercial este interzis. Autoritățile din Alaska se asigură că toate condițiile sunt reglementate într-un mod care să nu pună în pericol ecosistemul.

Consumatorii pot contribui la protejarea stocurilor de pește, acordând atenție denumirii de origine atunci când cumpără pește.

Caută somonul SUA la partenerii noștri online – Groenlanda, Alfredo Seafood, Negro 2000 și Ocean Fish– sau pe Freshful și în hypermarketurile din România.

 

Caută codul de Alaska la partenerii noștri online – Groenlanda, Alfredo Seafood și Ocean Fish – sau pe Freshful și în hypermarketurile din România.

Distribuie pe

Abonează-te la newsletter și primești ghidul gratuit pe e-mail!