Rețetă Paste cu halibut de Alaska prăjit, sos pesto cu fistic și roșii coapte

Paste cu file de halibut prăjit, servite cu sos pesto și roșii coapte – o rețetă rapidă și delicioasă propusă de Chef Maya Wilson în cartea sa de bucate „Alaska From Scratch”.

Mod de preparare Paste cu halibut de Alaska prăjit, sos pesto cu fistic și roșii coapte

  1. Preîncălzește cuptorul la 200°C. Ia o tavă și acoper-o cu folie de aluminiu, apoi aranjează roșiile pe ea. Stropește roșiile cu ulei de măsline și adaugă sare și piper. Lasă la copt timp de 15-20 de minute sau până când roșiile se înmoaie și se încrețesc.
  2. Cu ajutorul unui robot de bucătărie amestecă fisticul, busuiocul, coriandrul, usturoiul, coaja de lămâie, brânza și ¼ cană ulei de măsline. Amestecă-le la viteză medie și adaugă treptat ulei de măsline până când obții consistența dorită. Sosul de pesto ar trebui să fie puțin mai subțire decât o pastă. La final, adaugă sare Kosher după gust.
  3. Pune pastele într-o oală și lasă-le la fiert conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Când sunt gata, scurge majoritatea apei și păstrează aproximativ ¼ cană. Apoi, pune pastele înapoi în oala cu apa de paste, adaugă sosul de pesto și amestecă până când pastele sunt bine acoperite.
  4. Încălzește uleiul de avocado într-o tigaie de fontă la foc mediu-mare. Curăță fileurile de halibut cu ajutorul unui prosop de bucătărie și condimentează-le cu sare și piper. Pune-le în tigaie la prăjit, timp de 4 minute, sau până când devin aurii. Trebuie să fie prăjite pe ambele părți, dar ai grijă să nu le lași în tigaie prea mult pentru că se vor usca.
  5. Servește pastele cu sos pesto în 4 boluri. Pune câte un file de halibut deasupra fiecărui bol de paste, apoi adaugă roșiile coapte uniform și la final presară parmezan ras.

Timpul de prăjire variază în funcție de grosimea fileurilor. Dacă fileurile sunt destul de groase, poți pune tigaia de fontă în cuptorul preîncălzit la 175°C. pentru a putea găti în continuare.

Distribuie pe

Abonează-te la newsletter și primești ghidul gratuit pe e-mail!