

Cartofi dulci de origine SUA, super crocanți, cu sos cheddar extrem de fin (găsești mai jos secretul pentru a obține un sos fin, fără „zgrăbunțe”) și bacon crocant fără bătaie de cap. Iese o treabă minunată, dulce-sărat, crocant-soft, mai are și jalapenos murați pentru aciditate, merită încercat, promit!
Rețetă propusă de Pandemideea.
Cartofi dulci prăjiți, sos cheddar fin, bacon crocant, jalapenos murați, mega yum, happy 4th of July!
Caută cartofii dulci de origine SUA în hypermarketurile din România.
Combinația de ingrediente, gusturi și texturi lasă multă libertate și fantezie pentru a alege un vin. O să sugerăm un roșu fructat dictat de bacon, dar și un alb baricat potrivit mai degrabă sosului.
Un Merlot american profund și catifelat. Se deschide cu un nas intens de stejar, prune uscate, coacăze negre și mure bine coapte. Corp mediu, taninuri care persistă, potrivite pentru a tăia din grăsimea sosului. Echilibrat, va lăsa aromele din preparat să iasă în evidență frumos, completându-le cu o notă fructată, vioaie.
Dacă îți dorești un vin alb corpolent, neted, plin de arome, care să completeze sosul de cheddar, alege un Chardonnay baricat. Un răsfăț cu gust de patiserie, unt, arome de portocale, vanilie și pere. Aciditatea sa bună te va face să îți dorești încă o bucățică din preparat, fără să ți se pară greoi.