
Rețetă Cartofi Rösti cu 3 tipuri de brânză
Moale și ușor cremos pe interior, cu o crustă crocantă la exterior, acest rosti de cartofi îmbină 3 tipuri de brânză într-o singură garnitură.
Rețetă propusă de USA Potatoes.
Mod de preparare Cartofi Rösti cu 3 tipuri de brânză
- Cu o zi înainte de servire, fierbe cartofii cu coajă în apă sărată, clocotită, timp de 10 minute sau până devin fragezi. Ai grijă să nu se sfărâme!
- Lasă cartofii să se răcească și pune-i la frigider pe timpul nopții.
- A doua zi, curăță cartofii de coajă și rade-i grosier. Adaugă sare, piper și cimbru proaspăt.
- Într-un alt bol, amestecă brânza până când se omogenizează bine. Apoi, lasă deoparte.
- Într-o tigaie medie, încălzește la foc mediu 1 lingură de unt și 2 linguri de ulei de măsline.
- Adaugă jumătate dintre cartofii rași și întinde-i uniform în .tigaie.
- Lasă-i să se gătească timp de 4 minute sau până când marginile capătă o crustă aurie. Modelează în același timp compoziția într-o formă plată, apăsând ușor.
- Toarnă întreaga umplutură de brânză pe suprafața plată a cartofilor. Lasă un mic spațiu pe margini.
- Adaugă restul de cartofi deasupra umpluturii de brânză. Presează-i ușor pe măsură ce-i întinzi, până acoperi complet stratul de brânză.
- Lasă să se gătească încă 5 minute. Când marginile cartofilor devin aurii, mișcă ușor tigaia pentru a desprinde Rösti-ul. Apoi, răstoarnă compoziția cu ajutorul unei farfurii mai mari decât tigaia în care gătești.
- Adaugă 1 lingură de unt și puțin ulei de măsline. Când acestea s-au încălzit, mută Rösti-ul înapoi în tigaie, cu partea negătită în jos.
- Lasă-l să se mai gătească încă 5-7 minute sau până când partea de jos devine aurie. Adaugă mai mult ulei de măsline dacă este necesar.
- Scoate Rösti-ul pe o farfurie acoperită cu prosoape de hârtie pentru a absoarbe excesul de grăsime.
- Lasă-l să se odihnească timp de 5 minute înainte de a-l servi!