Hameiul SUA – cum este cultivată și recoltată planta care dă gust băuturii tale preferate?
Hameiul - planta care menține spuma, prospețimea și gustul berii tale!
Citește mai multMay 2022
DelicioUS! a stat de vorbă cu Honore Comfort, vicepreședintele departamentului de International Marketing în cadrul California Wine Institute. Aceasta s-a alăturat organizației în 2019 și a coordonat încă de la început programul de export care se concentrează exclusiv pe promovarea și susținerea vânzărilor de vinuri californiene pe piețele din întreaga lume.
Ești interesat să imporți produse alimentare și agricole americane?
Contactează-neClimatul însorit, briza răcoroasă a Pacificului și temperaturile calde din interiorul țării, completate de peisajul divers al Californiei, favorizează producția unei game largi de vinuri aromate. Încă din 1700, generații întregi de californieni și-au îngrijit podgoriile și au adoptat practici de cultivare din întreaga lume. În prezent, California Wine Institute reprezintă peste 1.000 de crame mici, medii și mari din întregul stat.
DelicioUS! a stat de vorbă cu Honore Comfort, vicepreședintele departamentului de International Marketing în cadrul California Wine Institute. Aceasta s-a alăturat organizației în 2019 și a coordonat încă de la început programul de export care se concentrează exclusiv pe promovarea și susținerea vânzărilor de vinuri californiene pe piețele din întreaga lume. Înainte de a se alătura asociației, Honore a lucrat pentru mai multe companii, de la mici crame de familie la companii internaționale de vinuri. Prin prisma experienței dobândite până acum, a avut tangențe cu aproape toate aspectele ce țin de industria vinului. Totodată, pasiunea pentru vinuri și întrepătrunderea acesteia cu agricultura s-a transmis din generație în generație, Honore provenind dintr-o familie de agricultori. De altfel, pe lângă activitatea sa în cadrul California Wine Institute, deține și coordonează împreună cu familia sa o mică podgorie din Sonoma County.
Am lucrat cu Wine Institute pe parcursul întregii mele cariere în domeniul vinului, însă am preluat funcția de Vicepreședinte al departamentului de International Marketing în aprilie 2019. Atunci Wine Institute lansa noi inițiative pe piețele existente și se extindea în țări precum India și Emiratele Arabe Unite.
Are legătură cu faptul că vinurile californiene sunt cultivate și produse aici, în California, în mijlocul unui mix remarcabil de resurse naturale. Curenții aduc apa rece din Golful Alaska până pe coasta californiană, ceea ce face ca Oceanul Pacific să fie destul de rece și moderează climatul pentru a crea temperaturile ideale de cultivare a strugurilor pentru vin. În același timp, terenul și solurile din California sunt extrem de variate, ceea ce contribuie la crearea mai multor regiuni viticole distincte.
Dar ceea ce diferențiază cu adevărat vinurile noastre sunt chiar californienii care le cultivă și le produc. Acest stat a fost fondat de oameni care își doreau o viață mai bună atât pentru ei, cât și pentru comunitate. Prin urmare, acest sentiment de optimism a făcut întotdeauna parte din noi.
Am adus această trăsătură și în viticultura și vinificația noastră, precum și în felul în care alegem să prezentăm și să ducem mai departe povestea vinurilor noastre. Ne bucurăm și îmbrățișăm calitatea stilului de viață și ne place să îl împărtășim cu cei din jur.
Producem vin în California încă din 1700. Industria noastră a evoluat semnificativ în ultimele decenii. În unele privințe, suntem o comunitate de vinuri relativ nouă. Avem vinificatori și viticultori tineri care găsesc noi locuri de cultivare a strugurilor și experimentează noi soiuri și amestecuri. Industria vinului californian este fresh, inovatoare și plină de surprize. Avem multe de oferit și suntem încântați să aducem în fața oamenilor vinurile noastre.
Unul dintre aspecte ar fi că în vinurile californiene se pot regăsi soiurile de struguri cu care consumatorii sunteți deja familiarizați. Diferența constă în faptul că sunt cultivate în California, cu climă, sol și abordare total diferite. Gustul inedit provine dintr-o fuziune a mâinilor vinificatorului cu pământul în care acești struguri sunt cultivați. Căutarea soiurilor de struguri comune este o modalitate simplă de a găsi vinuri de California similare cu cele europene pe care oamenii deja le iubesc.
Un alt lucru la care trebuie să se aștepte consumatorii este că aici se pot produce multe soiuri diferite în orice regiune, fapt datorat diversității climatice, solului și zonelor de cultură. Acesta este unul dintre motivele pentru care etichetăm toate vinurile noastre mai întâi cu soiul și apoi cu regiunea.
În plus, vinurile sunt produse pentru a fi servite la masă și pentru a se potrivi cu o gamă largă de preparate culinare. Cultivăm o varietate de fructe și legume proaspete și există o mare comunitate locală de producători de brânzeturi artizanale și ulei de măsline.
Există atât de multe ingrediente californiene deosebite și distincte, iar noi facem vinurile pentru a se potrivi de minune și pentru a accentua aromele acestora.
Când vine vorba despre găsirea unui vin nou, nu vă fie teamă să experimentați! Sunt convinsă că nu veți fi dezamăgiți de vinurile de California. Au multe de explorat și de descoperit, iar fiecare poate găsi un vin care să îi placă, care să îi ofere ceea ce caută!
E ca și cum m-ați ruga să-mi aleg copilul preferat! Sunt atât de multe care îmi plac. Aș înclina spre vinurile din regiunile noastre, cu climă mai rece, precum Santa Barbara. Chiar dacă zona este cunoscută pentru plajele sale și peisajele frumoase, datorită apropierii de Pacific și poziționării munților față de ocean, avem acolo regiuni de cultură cu climă rece pentru Pinot Noir, Chardonnay și Sauvignon Blanc.
Îmi plac vinurile din Sonoma County, unde locuiesc. Cultivăm o gamă variată de vinuri, dar, din nou, toate au acea influență răcoritoare a Pacificului.
Ne-am adaptat la această lume digitală care evoluează rapid. Am văzut-o ca pe o oportunitate de a-i aduce pe vinificatorii noștri în fața consumatorilor și a somelierilor, devenind mult mai accesibili. A fost o oportunitate pentru noi să organizăm mai multe degustări virtuale și seminarii conduse de vinificatorii noștri. Într-un fel, toată această perioadă ne-a consolidat relațiile cu partenerii cheie. Bineînțeles, ne-a lipsit și posibilitatea de a organiza evenimente în persoană.
Importatorii și cumpărătorii de vinuri californiene pot contacta biroul nostru din Europa printr-un mail la adresa Directorului Europa Wine Institute, Paul Molleman: [email protected].
O altă resursă foarte importantă este platforma noastră educațională privind vinurile californiene, Capstone California, care este o sursă importantă de informare pentru cei care caută informații simplu de consumat, dar cuprinzătoare, cu privire la vinurile din acest stat, soiuri, procese și multe altele! Aceasta poate fi accesată aici. În prezent, este disponibilă în șase limbi, inclusiv în engleză, franceză, germană, rusă, poloneză și japoneză. Va fi lansată în spaniolă și în chineza simplificată în cursul acestui an.
Honore și California Wine Institute așteaptă cu nerăbdare începerea evenimentului ProWein, atunci când se vor afla din nou față în față cu cei mai importanți clienți ai lor! ProWein este cel mai important târg de vinuri și băuturi spirtoase din lume și are loc în perioada 15-17 mai 2022, la Düsseldorf, Germania.